analza piata 15 decembrie 2009

Analiza pietei financiare internationale 15 decembrie 2009

Debutul saptamanii a fost marcat de decizia statului Abu Dhabi sa ofere sprijin in valoare de 10 miliarde de dolari companiei din statul vecin, Dubai World. Acest imprumut va fi folosit pentru necesarului de valuta pana la sfarsitul lunii aprilie a anului viitor. Reactia pietei a fost una prompta, ceea ce a condus la o revigorare a pietelor financiare din zona Golfului Persic, si nu numai. Astfel indicele de referinta al bursei din Dubai a inregistrat o crestere de peste 10 procente, in timp ce piata de capital din Abu Dhabi a cunoscut o crestere de 7 procente. Inclusiv bursele asiatice au urmat cursul celor doua piete reprezentative din zona. Indicele Hang Seng al bursei din Hong-Kong a incheiat sesiunea de tranzactionare in urcare. Chiar si indicele reprezentativ al bursei japoneze, Nikkei a acumulat un castig de cateva unitatati. In randul pietelor internationale ce au incheiat sesiunea de tranzactionare in urcare s-au numarat si pietele europene cu un plus de circa 1 procent.

Bursele asiatice raman prudente inaintea reuniunii Comitetului de politici monetare al bancii centrale americane. Astfel, bursa japoneza a deschis sedinta de marti in scadere cu 0.52%. La finalul sedintei, indicele Nikkei a pierdut 0,22%, iar indicele Topix a inregistrat o scadere de 0,05%. Valutele cu randamant ridicat au pierdut o parte din avansul din prima parte a zilei de ieri, pe fondul unei lichiditati reduse in piata. Decizia Bancii Japoniei de a oferi pietelor credite de 10 trilioane de yeni ca fonduri de urgenta, dar si discutiile potrivit carora Fed-ul se apropie de prima ridicare a dobanzii pot determina o scadere mai mare a monedei japoneze in aceasta luna.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a continuat să se întărească şi a câştigat teren de la 1,467 la 1,463 dolari/euro. Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute, s-a depreciat cu 0,4% după ce Abu Dhabi a promis că va sprijini financiar Dubaiul. Indicele a urcat apoi cu 0,09%, la 76,438 puncte.

Bursa de la New York a inchis pentru a doua zi consecutiv echilibrat, dupa o sesiune marcata de incercarile de stopare a declinului companiei farmaceutice Johnson&Johnson si de preocuparea pentru banci. In acelasi timp piata a fost impulsionala de evolutia actiunilor pe energie ca urmare a unei achizitii din domeniu anuntata de ExxonMobil. Dow Jones a pierdut 0,15%, iar Nasdaq a castigat 0,04%. Sectorul financiar a avut probleme pe toata durata sedintei de tranzactionare, dupe ce influentul analist Meredith Whitney nu a mai recomandat titlurile bancii de investitii Goldman Sachs, banca ce urmeaza sa-si publice rezultatele joi. Dow Jones Industrial, care a incheiat, luni seara, la cel mai inalt nivel de la inceputul lunii octombrie 2008, a scazut cu 14.74 puncte, in timp ce Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a urcat cu 0.75 puncte. Standard & Poor’s 500 a scazut cu 0,28%.

Presedintele american Barack Obama i-a catalogat pe bancherii de pe Wall Street ca fiind niste “pisici grase” care nu inteleg de ce opinia publica critica bancile. “Ei inca sunt surprinsi de faptul ca oamenii sunt furiosi pe banci. Sa vedem de ce. Bancherii iau bonusuri de 10-20 mil. dolari dupa ce Statele Unite s-au confruntat cu cel mai grav an din punctul de vedere economic din ultimele decenii”, a aratat Obama. Liderul de la Casa Alba a mai declarat ca va incerca sa ii convinga pe bancheri sa ofere mai multe credite, menite sa sprijine companiile si sa reduca somajul.

Piețele europene au crescut astazi dupa ce anunțul privind acordarea de catre Abu Dhabi de ajutor financiar pentru Dubai World a liniștit temerile investitorilor privind efectele unei potențiale intrari in imposibilitate de plata a fondului din Emiratele Arabe Unite. Abu Dhabi va furniza 10 miliarde de dolari pentru finanțarea Dubai World, o parte din suma fiind folosita pentru achitarea datoriilor de 4.1 miliarde de dolari a caror soarta a provocat incertitudinile de saptamana trecuta. Prețurile de producție și import din Elveția au scazut in noiembrie pentru a unsprezecea luna consecutiv, datorita nivelului scazut al cererii. Declinul a incetinit la 3.3% (anual) fața de 4.7% in octombrie, conforma Biroului Federal de Statistica, in condițiile in care nivelul prețurilor a fost neschimbat fața de luna octombrie. Excluzand prețurile la energie, prețurile au scazut cu 1.6% fața de 2008 și cu 0.2% fața de octombrie 2009. Prețurile de producție au scazut cu 1.1% fața de 2008 și cu 0.1% fața de luna anterioara, in timp ce prețurile de import au coborat cu 2.5%, respectiv 0.4%. Banca Centrala a Elveției estimeaza o reluare a creșterii prețurilor in 2010.

Zona euro a fost marcata si de decizia guvernului austriac de a supune banca Hypo Aple-Adria la procesul de nationalizare, urmand sa injecteze 450 milioane de euro astfel incat sa fie salvata de la faliment. Participatiile grupului german Bayerische LandesBank detinute in cadrul bancii in proportie de 67% vor fi vandute cu suma simbolica 1 euro, asa cum reiese din declaratia facuta presei de catre ministrul definante al Austriei, Jose Proell. Gurvernul austriac alege metoda nationalizarii pentru a doua oara de la inceputul crizei financiare si pentru a reduce asfel neincrederea ce ar fi putut pune stapanire pe sistemul bancar din Europa Centrala si de Est ceea ce ar fi atras dupa sine si semne de intrebare cu privire la programul de sprijinire a sistemului bancar din cele doua tari invecinate, Austria si Germania.

Rolul Londrei de centru financiar international este amenintat de decizia guvernului de a impozita temporar bonusurile acordate angajatilor de bancile locale sau straine. Oficialii altor centre financiare precum New York, Hong Kong sau Elvetia au lansat deja o ofensiva pentru atragerea afacerilor de investitii bancare din Londra. Totodata, mai multe banci mari au inceput sa analizeze optiunea mutarii operatiunilor din capitala Marii Britanii in alte centre internationale rivale. Ministrul britanic de finante, Alistair Darling, a socat saptamana trecuta bancherii din Londra cand a anuntat ca bonusurile care vor depasi 25. 000 de lire sterline vor fi impozitate cu 50%. Prin aceasta masura, autoritatile spera sa atraga la buget 550 de milioane de lire sterline.

Grecia are putin timp la dispozitie pentru a lansa masuri drastice care sa duca la reducerea deficitului bugetar de la 12,7% la 3% in urmatorii patru ani, pentru a salva piata interna de obligatiuni si pentru a evita riscul intrarii in incapacitate de plata, au avertizat recent o serie de economisti si bancheri. Guvernul de la Atena, instalat in functie la inceputul lui octombrie, a aratat in repetate randuri ca vrea sa majoreze impozitele pe proprietate si pe unele venituri, dar si sa inghete salariile si pensiile bugetarilor. Datoria publica a tarii ar putea urca anul viitor la 124% din PIB, cel mai ridicat nivel din randul statelor care utilizeaza moneda euro.

În 2009 evenimentul s-a desfaşurat în Elveţia şi s-a bucurat, ca de obicei, de prezenţa unor directori de afaceri de top, economişti, lideri politici şi analişti. Aceştia au vorbit despre Europa după criză. Sedinţa CEO organizata anual de A.T. Kearney Global Business Policy Council s-a sustinut, de data aceasta, in Elevetia, iar oamenii de afaceri au discutat despre economie, concurenţă, durabilitate, politică europeana şi noi frontiere pentru business. Concluziile au fost încurajatoare: perspectivele imediate sunt suficient de bune, situaţia pe termen mediu este uşor incertă, dar pe termen lung, prognozele sunt promiţătoare. Studiul realizat de A.T. Kearney arată că a început procesul de recuperare şi este de aşteptat ca ritmul de refacere economică să crească în următoarele două trimestre. Această revenire se datorează în principal intervenţiilor băncilor centrale şi guvernelor. Recuperarea a început în Asia, apoi în Europa (în special în Franţa şi Germania) şi în cele din urmă s-a simţit şi în Statele Unite. Retragerea stimulilor fiscali şi o eventuală înăsprire a politicilor monetare ar putea afecta însă parcursul sistemului economic mondial. Anul trecut, autorităţile financiare internaţionale au salvat lumea de la un dezastru financiar, dar cu preţuri uriaşe – în traducere deficite uriase – pentru care trebuie să plătim cu toţii în perioada urmatoare. Guvernele vor avea de ales intre o criza fiscală sau creşterea impozitelor. Se vor reduce investiţiile în ţările industrializate, protecţionismul fiind încă în creştere, în ciuda angajamentelor asumate la Summit-ul G20 de la Londra. A.T. Kearney prognozează că dolarul va scădea în continuare, cu consecinţe dramatice pentru exporturilor europene.

Piata schimburilor valutare nu a adus schimbari semnificative de pret. Se pare ca vedeta sfarsitului de an este dolarul american care isi consolideaza de la o sesiune la alta noua pozitia ocupata in piata. Aprecierea continua a monedei ar putea influenta in cele din urma si decizia Rezervei Federale cu privire la majorarea nivelului dobanzii cheie. Practic, acesta reprezinta si evenimentul central al acestei saptamani ce ar putea schimba din nou cursul dolarului american. Insa, in cadrul sesiunii de ieri, doua principale valute s-au intarit in raport cu acesta. Moneda unica euro si yenul japonez s-au bucurat de o apreciere semnificativa pe fondul stirilor financiare din zona Golfului Persic.

Elementul central al zilei vine dinspre zona euro unde institul german ZEW publica rezultatul sondajului cu privire la modul in care sunt percepute conditiile actuale de piata. Institutul publica astazi rezultatul celor doua sondaje efectuate atat la nivelul statului German, dar si la nivelul inregii Uniunii Europene. Conform analistilor, pragul critic 50 ar putea fi depasit, rezultat negativ ce s-ar putea traduce printr-o incredere scazuta in moneda, sistem bancar, politica fiscala si chiar “guvernamentala”.

Astazi la ora 11 asteptam indicatori importanti pentru Lira Sterlina. In functie de cifrele publicate pentru indicatorii Producer Price Index si TIC Long-Term Purchases care vor fi afisati la ora 15.30 si, respectiv 16.00, exista posibilitatea ca dolarul sa aiba o miscare importanta in fata tuturor valutelor principale.

Tags: